|
|
"Baieti de cartier" este un nou roman de Kiki Vasilescu, aflat
in curs de aparitie
 Cum
pachetul de tigari era din fericire asezat exact cu acea fata spre
masa in care indesasem cei 20 de parai si inca cinci echivalent
in lei, pustiul de pusti nu-l subtilizase. Am incercat sa-i platesc
pe loc cumparaturile, dar Marele Baiat de Cartier s-a intunecat
urat de tot la fata. Pai ce-mi dadea el era marfa extra-zsuper,
facea cel putin dublu, daca nu chiar cvatriplu, decat ii ofeream
eu. Într-un final, am reusit sa achizitionez numai sortul dintr-un
supra-elastic marfa de marfa, pentru 75 de parai, din care 25 ii
plateam pe loc, iar 50 ma imprumuta el cu dobanda (special pentru
domnu’, cu discount manca-ti-as) de optzeci la suta pe zi. Argumentul
forte cu care am reusit sa evit maieul prezidential de 200 de coco
a fost ca desi nu aveam un bust lucrat ca al lui, dupa care sa intoarca
muierile capetele pe strada, aveam sa ma simt OK sa strabat drumul
spre acasa mai lejer imbracat, doar cu niste pantaloni scurti pe
mine. Tocmai eram gata sa ne intoarcem la interviu, si ma ardea
limba sa aflu cum reusise sa devina furnizorul administratiei prezidentiale,
cand pustiul de pusti si-a facut aparitia langa piscina, cu bluza
mea hawaii-ana in mana, facand pe niznaiul si intreband plictisit
daca nu vrea careva o haina misto. Ta-su mi-a facut cu ochiul incantat
de inclinatiile pustiului de pusti catre afaceri, dar eu nu m-am
putut abtine si l-am intrebat de unde o are, ca aveam si eu una
identica pana mai adineauri. Am riscat enorm cu indrazneala asta,
dar din fericire pustiul de pusti nu l-a facut de cacao pe ta-su
si a reusit sa-mi raspunda sfidator ca a gasit-o pe strada cand
se juca cu ceilalti mucosi. Simteam ca Marele Baiat de Cartier se
astepta sa ii rasplatesc fiul cu o vanzare buna, asa, pentru a-i
deschide pofta de afaceri, sa nu ajunga care cumva vreun trantor.
M-am mai imprumutat de 20 de parai de la Baiat, si l-am platit dupa
o negociere de un sfert de ora pe pustiul de pusti, care o tot tinea
una si buna ca in Dubai, unde l-a dus ta-su la plaja in week-endul
trecut la hotelul ala unic pe lume de 7 stele, cu banii astia nu-ti
iei nici o inghetata mai acatarii.
Deja se facuse cald de tot, si bagaboatele din piscina
se agitau in jurul gratarului pentru a face niscai mici, friptura
si cabanosi. Scapasem de pusti, care se bagase printre cracii lor
si sarea incercand sa le apuce de sfarcuri, ceea ce le provoca un
cor de strigate de admiratie binevoitoare. Eu imi faceam socoteala
ca a doua zi ar fi urmat sa returnez 70 de parai, plus dobanda de
56 de coco, iar daca nu reuseam sa ajung la timp, atunci datoria
mea devenea 126 de bistari (datoria) plus 80% din noua datorie ca
dobanda pentru o noua zi de credit, adica inca 100 de para, adica
in total 226 de verzisori. În cea de a treia zi datoria mea cumulata
s-ar mai rotunjit cu inca 180 de dolari dobanda, iar in cea de a
patra zi as fi avut de returnat 732 de parai, din care 325 ar fi
fost dobanda din ziua respectiva. Dupa cinci zile as fi avut de
returnat 1317 coco, in a sasea 2371, iar daca ma prindea saptamana
cu datoria pe cap trebuia sa dau 4267 de parai. Asta in conditiile
in care Marele Baiat de Baiat nu s-ar fi suparat pentru intarziere,
din cauza careia pierduse cine stie ce minune de biznis, si nu m-am
mai fi amendat cu cel putin dublul sumei, plus un comision de deranj
de minim 1500 de coco-jambo. Era clar ca dupa sapte zile aveam sa
datorez 10 mii de dolari, ceea ce nu era o chestiune chiar atat
de imbucuratoare. Ma felicitam in gand ca nu venisem cu nimic la
mine, de la care pornind sa-mi ia urma, si abia asteptam sa termin
interviul si sa ma car de acolo urgent. Marele Baiat a refuzat insa
sa continuam inainte de infuleca ceva, lucru pe care iarasi nu se
cuvenea sa-l refuz, insa putea sa ma coste mai mult decat imi puteam
permite. Am incercat s-o scald, spunand ca sunt la cura de slabire.
Daca taceam insa, ramaneam ceea ce spune diploma pe care am obtinut-o
in tinerete de la universitate: filosof.
- Cura de slabire, frate? Pai da ce nu zici asa? Ca uite si Lili
tot da cura de slabire-i interesata. Ia fa-te-ncoa fa Lilico, sa-i
dai osanza jos la domnu’ ziarist, fu din nou Marele Baiat de Cartier
amabil - cu mult mai mult decat ar fi fost necesar.
Una dintre boarfe, vopsita blond dar cu parul itindu-i-se rosietic
pe la radacina, si boita cu albastru intens pe la ochi, si cu argintata
pe la bot si pe la unghii, cu parul pubian coafat in forma de sageata
indreptata in jos si cu un tatuaj verzui pe sfarcul stang care consfintea
ca fusese la un moment dat nevasta unuia Costi, dar altminteri avand
un corp de mare hotomana, s-a repezit inspre noi tacanind cochet
din sandalutele ei de plastic transparent, mi s-a pus goala cum
era si mirosind fin a gratar si-a piele bronzata in brate, si a
inceput sa-mi rontaie pe indelete o ureche. Am simtit ca imi pipaia
fara menajamentele nu partile barbatesti ci eventualitatea unui
buzunar dotat cu vreun portofel, ceea ce m-a facut sa ma panichez
in asemenea hal, incat mi s-a muiat atat de tare, incat se putea
paria ca nu mai am deloc organul genital. Evident, scandalizata
ca nu gasea ce cauta, si mai ales ca paream ca ii apreciez cam cu
moliciune nemasculina farmecele de bagaboanta, ea incepu sa se crizeze
si sa faca spectacol.
- Da ce, nu-s dastul da fromoasa pentru tine? Sa nu-mi zici c-oi
fi-nvatat numai cu putori de alea da manechine si actrite. Alea
ce-are si eu n-am, fireai al dreacului cu ifosele tale? Alea ce
poa sa faca mai bine ca mine, manca-ti-as? Stie ele sa ti-o ia la
bot asa ca mine, care am reusit sa il fac chiar si pe tataie, fie-i
tarana usoara, ca de cand a paralizat si pana a dat coltu io am
fost singura care sa stie meserie cum trebe sa se mai simta si el
barbat oata-n viata? Ziceti si voi fa fetelor, nu mi spune mie in
tot cartierul "gurita de aur"? Pai s-atunci ce zgrebili
mei te-arati asa al dreacu cu mine?
Fusesem cu totul luat prin surprindere. Ma treceau deja sudori reci
pe spate si pe frunte, si imi faceam socoteala ca aveam sa ies ruinat
din curtea Marelui Baiat de Cartier daca lucrurile continuau mult
la fel. Boarfa blonda, sulemenita-n albastru si sclipici, isi infipsese
mainile-n soldurile ei goale si superb bronzate si se ratoia ca
la usa cortului la mine, cerand pe un glas din ce in ce mai ascutit
sa ii platesc dublu pentru ca imi batusem joc de ea. Am cautat scapare
in ochii Baiatului, dar acesta infuleca ganditor un mititel enorm
si parea ca este atat de obisnuit cu scene de felul acela, incat
nici nu mai remarca ca bagaboanta isi agita din ce in ce mai amenintator
unghiile sclipicioase. Ca eram la un pas de a mi se scoate ochii.
Cu un nod in gat i-am zis c-o platesc cat vrea, numai sa taca si
sa ma lase sa imi termin treaba pentru care am venit. Abia atunci
Marele Baiat de Cartier a parut ca revine la realitate, si mi-a
oferit pe loc si pe un ton protector imprumut suma de care aveam
nevoie.
Lili incepuse sa insire palmaresul clientilor pe care ii satisfacuse
la cele mai inalte standarde internationale, ca doar facuse la vremea
ei si Budapesta, si Parisul, si Istambulul. Ea nu era una din alea,
ieftine de pe soseaua de centura, care nu se spala cu saptamanile,
le pute gura si arata mai rau ca bunica la parastasul de septe ani.
Placerea de a o avea alaturi facea pe putin 300 de coco-boco, basca
un bacsis gras, cat si o mica atentie s-o dea la pestele sa n-o
bata ca n-a produs nimica toata ziua. Unde mai puneam ca o facusem
de rusine in fata distinsei asistente, ceea ce-i putea pune in pericol
statutul si sub semnul intrebarii calitatile, cu efecte dezastruoase
pentru viitor, anume scaderea rating-ului etc. În total, pentru
a plati pentru servicii si pentru deranj si afront si restul, ea
se multumea si numai cu 1000 de dolarei, pentru ca paream totusi
baiat finut, domn de la ziar, ma citise ea din prima ca nu voiam
sa-i fac probleme, doar ca eram eu mai mototol cu femeile astea
adevarate, dintr-o bucata.
Am inceput sa ne tiganim, i-am explicat ca totusi pentru cele 2
minute si 45 de secunde cat imi statuse in poala si imi rosese urechea,
nu puteam sa-i platesc nimic, insa eram de acord ca o doamna distinsa
ca ea are nevoie de niscai bani pentru intretinerea frumusetii si,
desigur, o atentie suplimentara din partea mea pentru lipsa de consideratie
(cu certitudine conjuncturala) pe care i-o aratase membrul meu.
Abia dupa ce m-am jurat pe ce-am pe casa, pe copiii inca nenascuti,
pe parinti si pe toti sfintii mei atei ca am sa vin mai pe seara
cand oi fi mai in forma sa-i fac o vizita, am reusit sa ma inteleg
la un 50 de parai platiti atunci, sau 100 de para platibili cand
m-oi intoarce. Unde mai pui ca aveam sa trimit si un fotoreporter
in saptamana care avea sa vina, s-o dau la ziar s-o fac vedeta.
Într-un final, cu chiu cu vai, am reusit sa gasesc cateva momente
de liniste, in care muzica "da inima albastra" nu ne spargea
urechile, si sa imi continui deosebitul interviu. Marele Baiat de
Cartier s-a uitat la mine de cateva ori cu neincredere, de parca
incerca sa ma citeasca si sa vada daca merita sa-si bata gura cu
mine. Cred ca aratam ca un adevarat pezevenghi, ca un mujic din
tata-n fiu - pentru ca i-am castigat increderea. S-a cracanat cat
a putut mai mult in scaunul de plastic rosu, o ragait si s-a basit
de cateva ori prevenitor, si a continuat pe un ton categoric, mai
sigur pe el decat Bill Gates. Am transliterat cat mai fidel cea
de a doua – si ultima – inregistrare cu Marele Baiat de Cartier,
care poate fi gasita de oricine (intrucat am donat-o din motive
pe care vor deveni clare pe parcurs) in fonoteca de aur a Radiofuziunii
Romane, acolo unde se pastreaza toate documentele audio rare.
|
